Optimall by AROBS

Dezbateri și schimbări privind plata defalcată a TVA-ului

Dezbateri și schimbari privind plata defalcată a TVA-ului

Dezbaterile asupra ordonanței privind plata defalcată a TVA, în scopul de a găsi o formulă mai bună a legii, a fost amânată din nou de senatorii din Comisia pentru bugete. Premierul Mihai Tudose anunțase anterior că măsura va fi modificată în Parlament, în concordanță cu propunerile rezultate din discuțiile cu reprezentanții mediului de afaceri. Inițial, Guvernul dorea ca toate firmele să aplice split TVA, obligatoriu de la 1 ianuarie 2018. Potrivit unui amendament aprobat ulterior de senatorii din comisia de buget-finanțe s-a propus ca acest mecanism de colectare a TVA să fie obligatoriu de la 1 ianuarie 2018 doar pentru firmele aflate în insolvență sau faliment, pentru cele care au datorii la plata TVA, pentru companiile cu capital de stat. Celelalte companii vor putea aplica în mod facultativ pentru plata defalcată de TVA de la 1 ianuarie, însă obligativitatea va fi introdusă abia în 2019 dacă sistemul se va dovedi funcțional. Aceasta mai prevede că este eliminată amenda la prima abatere, fiind înlocuită cu un avertisment, cu argumentul complexității sistemului și al timpului scurt de implementare. De asemenea, contul va putea fi executat silit numai pentru plata TVA. Vezi ce probleme s-au semnalat după 2 săptămâni de aplicare a plății defalcate a TVA pe www.juridice.ro