Vânzări rapide și afaceri productive cu Optimall SFA

Vânzări rapide și afaceri productive cu Optimall SFA

Soluțiile tehnologice pentru business-uri sunt în plină evoluție și asigură un context ideal pentru vânzări rapide. Ele contribuie semnificativ la reducerea timpului petrecut de angajați făcând taskuri repetitive care pot fi automatizate. Softurile de tip SFA (sales force automation) sunt printre soluțiile care eficientizează munca în industria retail, FMCG și nu numai. Datorită acestor softuri, agenții de vânzări își gestionează munca mult mai eficient, iar supervizorii pot planifica activitățile acestora din câteva click-uri.  Proiectele de succes implementate de-a lungul anilor de către echipa Optimall au dovedit că extinderea afacerilor este mai ușoară când automatizarea vânzărilor intră în joc. Creșterea bruscă a numărului de clienți și implicit a tranzacțiilor poate duce la o gestiune deficitară a datelor. Pentru a evita erorile și a scurta timpul de procesare a informațiilor, specialiștii în IT vin în ajutorul antreprenorilor cu soluții inovatoare. 

Despre SFA și cum te ajută să ai un business cu vânzări rapide

Un soft pentru automatizarea vânzărilor îți aduce beneficii care îți permit să te concentrezi asupra dezvoltării afacerii. În primul rând, vei economisi timp prin eliminarea taskurilor repetitive. Timpul economisit te ajută să te axezi pe creșterea veniturilor și să valorifici oportunitățile de dezvoltare a afacerii. Studiile arată că beneficiile se răsfrâng și asupra clienților, care vor  avea o experiență plăcută în interacțiunea cu echipa de vânzări.  După cum poți intui și tu, viitorul vânzărilor nu va fi acaparat în totalitate de automatizare, aspect subliniat și de McKinsey. De fapt, viitorul înseamnă colaborarea dintre oameni și tehnologie pentru a oferi servicii de cea mai înaltă calitate clienților. Datele McKinsey arată că agenții de vânzări performanți petrec cu 20-25% mai mult timp în interacțiunea cu clienții. Deci, automatizarea taskurilor administrative deschide o cale promițătoare pentru performanță, mai multă interacțiune cu clienții și procesarea eficientă a cerințelor acestora. Până la urmă, toate acestea duc la vânzări rapide și servicii de calitate. 

Tehnologia influențează tot mai mult evoluția afacerilor. Unde ne situăm la nivel european?

Evoluția tehnologiei din ultima perioadă suține afacerile care își doresc îmbunătățirea proceselor interne prin digitalizare. România are în momentul de față a treia cea mai mare bază de specialiști din CEE conform unui studiu ANIS despre impactul industriei SWIT. Conform studiului, industria de software și IT contribuie la tranziția către o societate digitală, la dezvoltarea resurselor umane, facilitarea inovației și susținerea comunităților locale.  Deși tehnologia e avantajoasă pentru afacerile în plină dezvoltare, România se află totuși pe ultimul loc în clasamentul DESI referitor la digitalizare și economie socială. Mai specific, în ceea ce privește dezvoltarea IMM-urilor românești, numai 33% dintre acestea au un nivel de bază de digitalizare, față de media europeană care este de 60%. Progresul afacerilor care își doresc vânzări rapide poate fi frânat tocmai din lipsa digitalizării sau insuficiența acesteia. Pentru a ține pasul cu restul țărilor europene, este necesară implementarea unor tehnologii adaptate obiectivelor de afaceri, începând cu o soluție de automatizare a vânzărilor. După aceea, se poate trece și la un soft de optimizare rute pentru livrări mai organizate și, de ce nu, la un serviciu de integrare ERP cu magazinul online. Însă, schimbările se fac treptat, iar eficientizarea muncii echipei de vânzări este un bun început. 

Optimall SFA – automatizare pentru vânzări rapide

McKinsey creiona cum ar putea arăta o zi din viața unui agent de vânzări în viitor. Pe scurt, dimineața, agentul primește detalii despre clienții care trebuie vizitați cu prioritate. Ajunge la clienți, unde înregistrează comenzile, care sunt trimise automat departamentelor administrative și financiare. Apoi, comanda este livrată rapid, iar plata înregistrată în sistem. Funcționalități mai avansate ar permite și clientului să aibă acces la documentele necesare în cadrul aceluiași portal și, de asemenea, să poarte o conversație cu agentul de vânzări.  În ritmul în care avansează tehnologia, viitorul prezentat mai sus nu e atât de departe. Echipa Optimall by AROBS perfecționează continuu soluțiile de automatizare a vânzărilor, pentru a face față schimbărilor din piață. Ca să fii cu un pas înaintea competiției, spune-ne câteva detalii despre compania ta AICI! Noi revenim cu cea mai Optimallă soluție pentru afacerea ta, ca să ai vânzări rapide și servicii de calitate!  Alege un 2022 optim cu Optimall by AROBS!

Cere o ofertă personalizată pentru a face pași rapizi către digitalizarea afacerii tale!

Citește cele mai recente analize Optimall

Facebook Linkedin Youtube