inventarierea patrimoniului

Inventarierea patrimoniului – documentele necesare acestui proces

Inventarierea patrimoniului reprezintă un procedeu care trebuie urmat cel puțin o dată în orice tip de business. Acest procedeu ne ajută să avem o evidență clară asupra mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar pe care le deținem.

Inventarierea patrimoniului trebuie realizată într-un mod corect pentru a nu fi sancționați de către autoritățile competente.

Acest procedeu se realizează în 3 pași simpli:

  1. Pregătirea propriu-zisă a inventarierii patrimoniului – prin definirea unor măsuri clare din punct de vedere organizatoric cât și contabil;
  2. Inventarierea patrimoniului propriu-zisă prin evaluarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar din patrimoniul companiei;
  3. Analizarea rezultatelor inventarierii patrimoniului.

Pe lângă etapele inventarierii, fiecare companie în parte trebuie să întocmească dosarul de inventariere care conține următoarele documente:            

  • Manualul procedurilor de inventariere care reprezintă un document obligatoriu și care conține următoarele date: procedurile de inventariere, sarcinile persoanei care gestionează patrimoniul companiei, sarcinile comisiei centrale, sarcinile directorului economic sau contabilului șef, sarcinile departamentului juridic și atribuțiile comisiei de inventariere;
  • Decizia de inventariere care va fi emisă de către persoanele responsabile cu gestiunea patrimoniului;
  • Declarația gestionarului înainte de inventariere în care se vor consemna aspectele specifice gestiunii pe care o conduce;
  • Declarația gestionarului după inventariere în care se va menționa dacă toate bunurile și valorile bănești au fost inventariate și notate pe listele de inventariere în prezența sa;
  • Procesul verbal de inventariere care se va întocmi de către comisia de inventariere pentru a decide măsurile care se impun după constatările efectuate;
  • Registrul de inventar.

Pentru a eficientiza întreg procesul de inventariere și a economisi timp prețios, vă recomandăm să folosiți o aplicație destinată exclusiv inventarierii. Aceasta va eficientiza semnificativ timpul și va elimina erorile umane întâlnite des în realizarea inventarierii.

Optimall SMIS by AROBS este o soluție destinată exclusiv inventarierii patrimoniului, tot procesul realizându-se cu ajutorul unui sistem cu coduri de bare. Codurile de bare vor fi atașate pe fiecare mijloc fix sau obiect de inventar în parte, iar ulterior cu un smartphone cu sistem operare Android sau chiar cu un cititor de coduri de bare pot fi scanate mijloacele fixe și obiectele de inventar, asigurând astfel o claritate a informației și o rapiditate de efectuare a inventarului de patrimoniu.

Pentru mai multe informații despre inventariere, scrie-ne la adresa de email optimall@arobs.ro iar noi îți vom oferi consultanța de care ai nevoie pentru a realiza și eficientiza întreg procesul de inventariere.