distribuitori

Pentru cei care se asigură că avem mereu rafturile pline

Situația actuală este una destul de solicitantă atât pentru distribuitori cât și pentru producători. Din lanțul de aprovizionare de la poarta fabricii până la primul punct de vânzare cu amănuntul, rolul distribuitorilor este de a ne asigura mereu rafturile pline.

Începând de la produsele de primă necesitate precum: făina, zahărul, uleiul, drojdia, pâinea, carnea și până la cele de o necesitate mai scăzută precum: produsele de menaj sau igienă este o adevărată provocare ca acestea să ajungă la timp pe rafturile magazinelor și mai ales în cantitățile dorite. Ca toate acestea să fie posibile, producătorii lucrează în două sau chiar trei schimburi, cu un contact minim al personalului între ei, pentru a obține o capacitate maximă de producție și totodată pentru a-i proteja pe aceștia de situațiile neplăcute. Distribuitorii se mobilizează încă de la primele ore ale dimineții pentru a recepționa marfa, trimițând agenții de vânzări pe teren în vederea preluării comenzilor pentru ziua următoare sau pentru a vinde marfa recepționată direct la client. Volumele de muncă s-au dublat semnificativ, depășind detașat perioadele dinaintea sărbătorilor. Angajații companiilor lucrează cu atenție sporită, respectând măsurile de protecție impuse de Ministerul Sănătății, atât pentru protejarea clienților cât și pentru protejarea întregului personal. Vrem să le mulțumim pe această cale partenerilor noștri distribuitori și producători pentru implicarea de care dau dovadă și ne bucurăm că le putem fi de ajutor, automatizându-le fluxul din depozit, forța de vânzări și rutele agenților livratori. Printre distribuitorii de produse alimentare și non-alimentare care au apelat la soluțiile noastre se numără: Agil, Aldis, Ancau Company, Blavit Distribuție, Byamyr Agrotrans, Centana-Com, Cia Aboliv, Ferma cu Omenie, Gepeto Impex, Magic Tic-Tac, Malina Lux, Misavan, Nitela, Perpetuus Com, Superfood Company, Unicarm, Top Gel și mulți alții.
Lucian Matei, Director de vânzări al companiei Superfood Company
,,Ce am urmărit odată cu implementarea soluției AROBS a fost să optimizăm munca colegilor din teren, back office și depozit. Deoarece se simțea nevoia de a automatiza o sumedenie de procese care într-un final afectau productivitatea angajaților. Odată cu această implementare, am constatat că agenții de vânzări au reușit să acopere mai mulți clienți, crescând astfel productivitatea. Colegii care se ocupau de facturare, au reușit să emită facturi automat fără a mai fi nevoie să scrie nimeni de mână obținând astfel o productivitate bună. La fel și munca colegilor mei din depozit a fost ușurată pentru că nu au mai existat erori, lucrând cu acest sistem informatic eliminăm eroarea umană.”
George Pițigoi, Director de Dezvoltare al companiei Nitela
,,Faptul că totul este online, ne ajută foarte mult și constituie principalul beneficiu. Toate datele noastre cu privire la stoc și comenzi sunt preluate pe o aplicație de comenzi actualizată mereu. Nu mai e nevoie să ne facem griji de necoordonarea dintre stoc și comenzi.”
Viorel Olaru, Directorul general al companiei Top-Gel
,,Ne-a ajutat foarte mult această soluție. S-a diminuat timpul de lucru, timpul de facturare. Pe partea financiar-contabilă , contabilele lucrează mai puțin. Factura iese în timp real, chitanța în timp real, monetarul. Lucrurile au mers foarte, foarte bine.”
Ene Ștefan, Director de vânzări al companiei Aldis
,,Cel mai mult mi-a plăcut că Optimall este o echipă tânără, noi fiind tineri au venit niște oameni tineri care ne-au răspuns pe loc la toate dorințele noastre. Aveți chestia asta? DA! O putem implementa? DA! De când? De ieri. Adică ne-am completat cum se completează două mâni, voi tineri, noi tineri, voi ați avut ce voiam noi. A fost dragoste la prima vedere.”
Lucian Stănia, Administratorul Special al companiei Gepeto Impex
,,În primul rând modul în care funcționează soluția, accesul la informație și modul cum răspunde la modificările setate de pe serverul principal de la noi de la birou. Este o aplicație care este destul de comod de utilizat, a fost destul de ușor să îi instruim pe agenții noștri să acceseze facilitățile pe care le pune la dispoziție aplicația iar activitatea lor să funcționeze în parametrii pe care noi îi dorim.”
Claudiu Georgescu, Managerul IT al companiei Magic Tic-Tac
,,Oamenii dumneavoastră sunt foarte receptivi la nevoile noastre și profesioniști, ne-au oferit un feedback foarte bun la toate problemele ridicate de noi, ne-au particularizat soluția exact cum ne-am dorit noi, au înțeles fenomenul pe deplin, ceea ce îi felicit.” Mulțumim producătorilor cât și distribuitorilor că fac tot posibilul să ne mențină rafturile pline!