Aplicația SFA (Sales Force Automation) a ajutat Asociația Sistemului Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) cu gestionarea colectării de deșeuri.
SNRB este o organizație non-profit colectivă a producătorilor de baterii și acumulatori înființată în 2010. Ea are ca scop principal preluarea obligațiilor și responsabilităților privind colectarea, tratarea și valorificarea deșeurilor de baterii și acumulatori. Aceste lucruri sunt în conformitate cu prevederile Politicii Comune de Mediu a Uniunii Europene. Fiind membru fondator EUCOBAT (European Compliance Organization for Batteries), misiunea SNRB constă în conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, diminuarea efectelor nocive asupra sănătății umane și utilizarea prudentă a resurselor naturale.
CLIENT: Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB)
INDUSTRIE: Distribuitor de Produse Neperisabile
SERVICII: Colectarea și reciclarea bateriilor
SOLUȚIA OFERITĂ: Optimall SFA ( Sales Force Automation)
Provocare
Principalele obiective ale aplicației SFA au în vedere gestionarea activității de colectare deșeuri, cât și a procesului de mercantizare. Astfel, s-a optat pentru implementarea unei soluții simple, intuitive, care să ofere clientului un control sporit asupra tuturor resurselor. Totodată, sunt puse la dispoziție câteva tipuri de documente care să țină evidența produselor colectate și articolelor necesare. S-a avut în vedere rutarea clienților pe care agentul trebuie să îi viziteze. Programarea se face automat pentru fiecare zi, într-un interval de maximum două săptămâni. Astfel pe terminalul agentului se afișează agenda de lucru.
- În ceea ce privește gestiunea codurilor de bare, s-a implementat Modulul de Recepții. Prin acest modul se scanează o parte din deșeurile colectate de către agenți, în vederea verificării corectitudinii cu care s-a realizat colectarea pe teren (nr. de kg de deșeu ridicat) cât și pentru o introducere mai ușoară în sistem a clienților, persoane fizice, care au adus deșeuri la centrele de colectare.
- În plus, prin pachetul de analiză a datelor oferit de aplicația SFA, managerii SNRB beneficiază de rapoarte extrem de precise. Toate acestea vor conduce la eficientizarea deciziilor și, automat, la o mai mare siguranță a business-ului.
- Pe de altă parte, a fost luată în considerare oferirea posibilității de geocodare a locației partenerilor. Navigarea a devenit mai ușoară deoarece au posibilitatea urmăririi agentului și avertizării când acesta nu se află în raza dorită.
Nu în ultimul rând, s-a sugerat dotarea cu echipamentele hardware necesare funcționării corespunzătoare a sistemului Optimall Sales Force Automation. Terminale mobile cu cititoare pentru coduri de bare și imprimante termice mobile pentru listarea documentelor și imprimarea listelor de coduri de bare.
Feedback-ul Clientului
“Un pas important în vederea alinierii la direcția europeană de dezvoltare a unei economii verzi și eficiente îl reprezintă extinderea serviciilor de colectare și reciclare a bateriilor pe o arie cât mai largă, de aceea, pe viitor, vizăm o acoperire la nivel național. Suntem mulțumiți că am ales să colaborăm cu furnizorul de software de automatizare Optimall SFA, care a fost receptiv la solicitările noastre de customizare a soluției astfel încât aceasta să se plieze pe nișa organizației SNRB. În plus, dat fiind avantajul unui sistem informatic modular, flexibil, știm că soluția va putea fi adaptată continuu pentru a răspunde noilor provocări.” a declarat Andrei Orban, project manager SNRB. Aplicația SFA a îndeplinit toate dorințele clientului nostru SNRB. Optimall SFA by AROBS este pentru compania ta dacă îți dorești mobilitate și integritate!